Obiective Turistice

REZERVATIA NATURALA DEALUL CU LILIECI

Dealul   cu   Lilieci      este   o   rezervatie   naturală   de   tip   floristic   și   faunistic   situată   în   județul   Buzău, pe    teritoriul    administrativ    al    comunei    Cernătesti.   Aria    naturală    are    o    suprafață    de    10,59 hectare.   Rezervația   naturală   „Dealul   cu   Lilieci”   a   fost   declarată   arie   protejată      din   6   martie 2000   si   reprezintă   o   arie   naturală   în   Dealul   Săpocii,   cu   rol   de   protecție   pentru   specia   floristică de liliac sălbatic (Syringa vulgaris). Conform   oamenilor   din   popor,   liliacul,   supranumit   şi   "floarea   memoriei",   trezeşte   amintiri   uitate, care   pot   fi   retrăite   în   totalitate.   De   asemenea,   în   tradiţia   populară   este   şi   un   simbol   al   atracţiei irezistibile,   astfel   că   fetele   care   vor   să   se   mărite   trebuie   să   poarte   floare   de   liliac,   deoarece aceasta   cheamă   ursitul.   Liliacul   are   şi   proprietăţi   antiinflamatorii,   combate   reumatismul   şi tensiunea arterială. În   cuprinsul   rezervaţiei   se   mai   întâlnesc   diverse   specii   arboricole   de   stejar   pufos   (Quercus pubescens),   cer   (Quercus   cerris),   gârniţă   (Quercus   frainetto);   arbusti   cu   specii   de:   (scumpie (Cotinus   coggygria),   mojdrean   (Fraxinus   ornus),   cărpiniţă   (Carpinus   orientalis).   De   asemenea,   se întălnesc    şi    specii    ierboase    de    alior,    (Euphorbia    cyparissias),    măciuca    ciobanului    (Echinops ruthenicus),   ruşcuţă   de   primăvară   (Adonis   vernalis   L.),   unghia   găii   (Artagalus   glycyphyllos)   sau cârcel   (Ephedra   distachya).   ).   Se   află   în   partea   centrală   a   județului   Buzău   și   cea   vestică   a satului   Cernătești,   la   poalele   munților   Buzăului,   în   lunca   dreaptă   a   văii   Slănicului   ,lângă   drumul judetean (DJ203K) ce leagă satul Săpoca de Vlădeni.

REZERVATIA NATURALA VULCANII NOROIOSI

Rezervatie   naturală   de   tip   geologic   pe   circa   30   hectare,Vulcanii   noroiosi   sunt   localizati   în Subcarpatii   de   Curbură   ,   în   localitatea   Berca,   jud.   Buzău,   fiind   formati   datorită   eruptiilor   de gaze   din   pământ,   care   antreneza   spre   suprafată   nămol   si   apă.   Cunoscuti   în   zonă   sub   denumirea de    pâcle,    vulcanii    noroiosi    au    aceiasi    structură    ca    si    vulcanii    adevarati,    în    interiorul    lor producându-se   procese   similare. Altfel   spus   avem   de-a   face   cu   niste   vulcani   in   miniatură   la   care conurile   nu   depăsesc   5   -   6m   înaltime,   iar   adâncimea   de   la   care   este   aruncată   spre   suprafata "lava"   este   mult   mai   mică.   În   final   acelasi   rezultat   ,   adică   o   suprafată   în   mare   parte   aridă   dar   în acelasi timp spectaculoasă. Zona    Pâclele    Mari    —    Pâclele    Mici,    unde    se    află    faimoșii    vulcani,    declarată    încă    din    1924 monument    al    naturii,    este    singurul    loc    din    Europa    în    care    pot    fi    văzuți    vulcani    noroioși, fenomene similare înregistrându-se doar în Siberia și în Australia. Noroiul   este   împins   continuu   de   gazele   naturale   spre   gura   vulcanilor,   de   unde   se   prelinge   pe versanții    acestora,    sub    forma    unor    pârâiașe,    care    se    usucă    treptat,    modificând    astfel    în permanență    peisajul.    Noroiul    împins    la    suprafață    face    ca    aceste    cratere    să    se    mărească, întinzându-se   unele   către   celelalte,   până   se   unesc   între   ele,   dând   naștere   astfel   unor   guri   de vulcani cu diametre de 2-3 metri. La   câțiva   kilometri   spre   nord-est   este   situat   platoul   Pâclelor   Mari,   cu   o   suprafață   de   aproape   20 de   hectare,   numele   acestuia   fiind   legat   de   dimensiunile   foarte   mari   ale   celor   trei   vulcani principali   aflați   în   centrul   platoului.   Diametrul   fiecăruia   dintre   acești   trei   vulcani   măsoară   peste 100   de   metri,   la   baza   acestora   apărând   mai   multe   cratere   secundare   și   limbi   lungi   de   noroi, adesea amestecate cu șuvițe de țiței. Astăzi,   se   poate   ajunge   la   Vulcanii   noroioși,   pe   un   drum   modernizat,   din   DN10   (Buzău-Brașov), de   la   Sătuc   (20   km),   prin   schela   Berca   sau   prin   Joseni-Policiori-Beciu   (DJ102F).   În   zonă,   Vulcanii noroioși sunt cunoscuți sub numele de "pâcle" sau ''fierbători''.

REZERVATIA NATURALA PLATOUL MELEDIC

Rezervatia    naturala    Platoul    Meledic    se    afla    in    comuna    Manzalesti,    in    dreapta    Vaii Jgheabului, judetul Buzau si este o rezervatie geologica, speologica, botanica si zoologica. Rezervatia se intinde pe o suprafata de 67,5 hectare si se afla la o altitudine de 600 metri. Zona   Meledic   include   un   numar   de   35   de   pesteri   de   sare   (endocarste   saline),   cea   mai   importanta fiind    chiar    pestera    din    platoul    Meledic,    denumita    pestera    6S,    de    doua    ori    detinatoare    a recordului   mondial   pentru   cea   mai   lunga   cavitate   formata   in   sare.   Regiunea   capata   un   plus   si prin existenta in zona a broastei testoase si a scorpionului. Canioanele   din   Platoul   Meledic   sunt   adanci   de   5-6   metri,   au   latimi   de   0,5-3   metri   si   rupturi   de panta de 2 metri. Încă   de   la   intrarea   în   rezervaţie,   turiştii   sunt   întâmpinaţi   de   un   grunj,   un   pinten   alb   format   din rocă   vulcanică   şi   calcar.   La   mică   distanţă   ni   se   dezvăluie   şi   lacul   Meledic.   Lacul   are   suprafata   de un   hectar   si   vara   este   loc   de   plaja   si   de   pescuit.   Platoul   este   rezervatie   naturata   datorita unicitatii   fenomenelor   de   aici.   Un   lac   a   cărui   poveste   este   amestec   de   istorie   şi   legendă.   Se spune   că,   la   sfârşitul   anilor   1800,   un   car   plin   cu   butoaie   de   apă   minerală   s-a   prăbuşit   în   lac. Imediat   s-a   născut   legenda   că   n-a   fost   vorba   de   un   accident   şi   că   în   butoaie   nu   era   nicidecum apă, ci o adevărată comoară. „Bivolii   s-au   înecat   şi   cel   care   conducea   şi   urmaşii   au   vrut   să   vadă   dacă   acolo   sunt   valori materiale   ascunse.   Chiar   au   încercat   să   dea   drumul   la   apa   lacului,   să-l   sece   şi   să   ia   acele   comori şi   n-au   reuşit   să   dea   drumul   la   apă,   să   sece   tot   lacul   şi   din   această   cauză   i-a   rămas   denumirea de Lacul fără Fund”.

MUNTELE ALB SAU GRUNJUL

Monumentul   cu   statut   de   rezervatie   geologica   se   gaseste   la   confluenta   raului   Slanic   cu paraul Jgheab, la marginea drumului judetean ce face legatura catre localitatea Lopatari. Obiectivul   turistic   se   prezinta   cu   o   formă   piramidala   ocupand   o   suprafata   de   0.025      hectare   la baza.   Cu   o   inaltime   de   18   metri   si   un   diametru   de   15   metri   grunjul   de   la   Manzalesti   are   in   varf   o cruce.   Despre   denumirea   de   “grunj”   aceasta   are   sensul   de   ingustare   sau   grumaz   aspectul   sau amintind de "Copa Cabana” (Capatana de zahar, Brazilia). Unul   dintre   cele   mai   cunoscute   obiective   turistice   din   judetul   Buzau   si   anume   stanca alcatuita   din   marne   albe   cineritice   sau   “Muntele   alb”asa   cum   mai   este   numită   este   ocrotita incepand cu anul 1973.

FOCURILE VII

Judetul   Buzau   se   poate   lauda   cu   cateva   minuni   naturale   care   atrag   turisti   din   toate colturile   tarii   si   chiar   de   peste   hotare.   Pe   langa   spectaculosiiVulcani   Noroiosi   de   la   Berca,   exista asa-numitele   “Focuri   vii”,   fenomene   naturale   care   mai   pot   fi   admirate   doar   in   Turcia,   Asia, Australia si Statele Unite. Fenomenul   focurilor   vii   (asemanator   cu   cel   al   vulcanilor   noroiosi)   se   formeaza   datorita gazelor   naturale   emanate   din   pamant   (hidrocarburi),   care   se   aprind   singure   prin   procesul   de frecare cu solul, dar si datorita razelor soarelui, arzand incontinuu. Imaginea   este   deosebita,   cu   toate   ca   nu   vorbim   de   adevarate   focuri   de   tabara,   ci   de unele   a   caror   inaltime   variaza   intre   20   de   centimetri   si   un   metru   (la   Lopatari),   in   functie   de presiunea gazelor naturale din interior si de bataia vantului. Chiar   daca   se   intampla   sa   se   mai   stinga   in   timpul   ploilor,   ele   se   reaprind.   De   aici   li   se trage   practic   si   numele   de   “focuri   vii”   –   pentru   ca   ard   in   permanenta,   chiar   si   iarna.   Noaptea, focurile    vii    sunt    si    mai    spectaculoase,    flacarile    galben-rosiatice    putand    fi    observate    de    la distanta. In   credinta   populara,   se   spune   despre   ele   ca   sunt   facatoare   de   minuni   si   ca   atunci   cand ajungi la focurile vii este bine sa iti pui o dorinta, pentru ca ti se va indeplini.

ASEZARI RUPESTRE-SCHITUL ALUNIS

Bisericile    rupestre    din    Munții    Buzăului    reprezintă    un    complex    de    vestigii    ale    unor construcții   rupestre   cu   funcții   dominante   cultice   și   de   refugiu,   a   căror   origine   coboară   uneori până   în   preistorie,   situate   în   zona   arcului   sud-estic   al   Carpaților   în   principal   în   zona   Culmii Ivănețu,   dar   și   pe   dreapta   Buzăului   în   Masivul   Siriu,   precum   și   în   zona   adiacentă   din   Subcarpații de   Curbură(Dealurilor   Botanului)   pe   un   areal   cu   o   lungime   de   peste   80   km.   Cea   mai   mare densitate   se   întâlnește   în   împrejurimile   comunelor   Bozioru,   Colți,   Cozieni   și   Brăești,   iar   în număr   mai   mic   pe   raza   comunelor   Cătina   și   a   satelor   Sibiciu,   precum   și   a   orașului   Nehoiu.   În total sunt aproximativ 30 de astfel de amenajări actual identificate. Deși   majoritatea   acestor   construcții   cu   dispunere   izolată   par   să   fi   fost   săpate   în   rocă   în perioada   medievală,   cercetărilearheologice   au   evidențiat   uneori   o   serie   de   urme   de   locuire   care merg    până    în    epoca    bronzului    -    cultura    Monteoru    sau    începutul    primei    epoci    a    fierului (Hallstatt).   Primele   atestări   documentare   ale   acestor   construcții   au   apărut   deabia   în   secolul   XVI, moment   în   care   spre   mijlocul   acestui   secol   în   zona   montană   a   Buzăului   s-au   afirmat   unul   dintre curentele   monasticeortodoxe:   anahoretismul   -   exprimat   prin   amenajarea   de   biserici   și   chilii săpate în piatră. O   parte   din   aceste   ansambluri   rupestre   au   fost   folosite   în   scopuri   religioase   -   ca   lăcașuri de   cult,   chilii   sau   locuri   de   rugăciune,   cele   mai   cunoscute   fiind   schiturile Aluniș   (funcțional   și   în prezent)   și   Agaton.   Totodată,   în   unele   dintre   peșterile   din   zonă   se   întâlnesc   inscripții   și   desene rupestre,   cu   tematică   preponderent   creștină.   Insuficiența   informațiilor   documentare   și   aspectul de   multe   ori   straniu   sau   romantic   al   complexelor   rupestre   au   iscat   o   întreagă   literatură   ce   a propus   datarea   lor   atât   în   preistorie,   cât   mai   ales   în   perioada   de   început   a   creștinismului   în secolele   III-IV.   Opinii   diverse   și   controversate,   afirmă   existența   dovezilorarheologice   rupestre asociate   creștinismului   primar,   în   timp   ce   afirmații   bine   susținute   documentar   certifică   arealul drept   vatră   de   mărturisire   creștină   mai   târziu   −   spre   jumătatea   celui   de-al   doilea   mileniu.   O teorie   cu   susținere   incertă   vehiculează   ideea   că   în   zona   Buzăului   ar   fi   acționat   misionarul Audius întemeietorul   sectei Audienilor.   Unii   dintre   cercetătorii   locali   susțin   chiar   opinia   că   unele   dintre aceste situri au servit drept sanctuare dacice. Alături   de   funcția   cultică,   locațiile   au   folosit   și   pentru   refugiu,   fiecare   dintre   cele   două destinații   fiind   susținută   atât   de   dispunerea   izolată   și   de   existența   unor   inscripții,   cât   și   de mențiuni   documentare   medievale.   În   mod   indirect,   bisericile   rupestre   de   aici   au   influențat dinamica   așezărilor   umane.   Apariția   unor   pustnici   izolați   a   determinat   existența   unor   mici schituri și, ulterior a unei comunități monahale înfloritoare în timpul perioadei feudale.

TROVANTII DE LA ULMET

Babele   noastre   sunt   un   grup   de   câțiva   trovanți   rămași   suspendați   în   poziții   ciudate. Trovanții   sunt   numiți   popular   și   “pietrele   vii”   și   sunt   pietre   considerate   pe   vremuri   magice datorită formelor acestora. În general au forme rotunjite, uneori sferice, și s-au dezvoltat în   nisipul   de   pe   fundul   mării   Paratethys   care   exista   cândva   și   pe   teritoriul   României. Fiindcă   ele   „cresc”   (de   fapt   la   trecut,   au   „crescut”)   concentric,   au   fost   confundați   cu   ouă   de dinozauri sau chiar cu OZN-uri.